INSTRUCŢIUNI DE APLICARE LA LHP

[English] [Русский] [Українська]

BANNER

Dragi aplicanţi la Programul de Burse REF (REF SP),

[English] [Русский] [Українська]

BANNER

Dragi aplicanţi la Programul de Burse REF (REF SP),

Programul de burse a fost implementat ca unul dintre programele REF din 2007, perioadă în care contextul general privind studiile superioare în Europa a fost dinamic şi a suferit mai multe schimbări. O schimbare în particular, chiar substanţială, o constituie trecerea la sistemul Bologna, unde se pot observa diferenţe între ţările participante la program în ceea ce priveşte progresul către tranziţia completă. Pe lângă acest lucru, un număr de ţări au făcut paşi importanţi pentru a-şi reforma sistemele şi politicile de învăţământ superior, aducând îmbunătăţiri pentru studenţi şi o mai bună armonizare per total a politicilor naţionale cu cele internaţionale ce ţin de educaţia terţiară.

Am observat de asemenea o diversificare a donatorilor interesaţi să sprijine studenţii care urmează studii universitare, o evoluţie pe care o apreciem şi încurajăm. Diverse instituţii de stat şi universităţi devin din ce în ce mai conştiente şi capabile de a absorbi fonduri europene, de care beneficiază un număr în creştere de studenţi, printre care şi studenţi romi. Salutăm această evoluţie prin care şi alţi actori participă la îmbunătăţirea acessului la educaţie pentru studenţii romi.

Având în vedere procesele din ultimii ani, Programul de Burse REF a implementat o serie de modificări şi ajustări necesare pentru a reflecta în mod adecvat acest context schimbător precum şi realităţile de la nivel naţional.

***

Programul de Burse Roma Education Fund (REF/SP) anunţă deschiderea ciclului anual de burse universitare în Drept şi Ştiinţe Umaniste (LHP). LHP oferă burse de merit în bază de concurs pentru studenţii romi care sunt cetăţeni sau rezidenţi permanenţi în Moldova, Ucraina şi Rusia. Aplicanţii eligibili trebuie să urmeze studii de licenţă, masterat, studii integrate sau doctorat la universităţi acreditate de stat, în ţara de origine sau de rezidenţă. Totuşi, până la 10 % din burse pot fi oferite studenţilor din instituţii vocaţionale care urmează specialităţi care pot duce la studii universitare, in cadrul colegiilor cu învăţământ mediu de specialitate.

Fondurile pentru Programul de Drept şi Ştiinţe Umaniste sunt furnizate de “Fundaţia Comemorare, Responsabilitate si Viitor” împreună cu Fondul de Educaţie pentru Romi.

  1. INFORMATII GENERALE CU PRIVIRE LA BURSA
  2. CRITERII DE ELIGIBILITATE
  3. CRITERII DE SELECTIE
  4. MECANISMUL DE LUARE A DECIZIEI
  5. PROCESUL DE SELECTIE
  6. COMUNICAREA DECIZIILOR DE SELECTIE
  7. ETAPELE DE APLICARE SI TERMENELE-LIMITA
  8. COMPONENTE SUPLIMENTARE ALE PROGRAMULUI

1. INFORMATII GENERALE PRIVIND BURSA LHP                                                                                                                         

NIVELUL DE SPRIJIN LHP

REF poate sprijini un applicant prin schema de burse LHP pe parcursul studiilor lui/ei pentru cel mult 8 ani după cum urmează:

  • O diplomă de studii vocaţionale, pentru cel mult 3 ani (pentru Moldova: în cadrul colegiilor cu învăţământ mediu de specialitate);
  • O diplomă de licenţă, pentru cel mult 4 ani în cazul studiilor după modelul pre-Bologna sau pentru cel mult 3 ani în cazul studiilor Bologna, fiind permis un singur transfer către o altă universitate/ facultate / specializare;
  • O diplomă de master, pentru cel mult 1 an în cazul studiilor pre-Bologna şi pentru maximum 2 ani în cazul studiilor Bologna;
  • O diplomă de doctorat, pentru cel mult 3 ani şi doar pentru primii 3 ani de studii doctorale;
  • Valoarea bursei anuale LHP se calculează pe baza a 130 Euro pe lună academică;
  • Bursa LHP poate fi folosită pentru a acoperi costul manualelor, taxe de examen şi, cheltuielile de trai;
  • Dacă fondurile permit,  şi la decizia sa, programul poate să acopere parţial sau integral taxa de şcolarizare dar nu mai mult de 1.000 EUR pe an universitar ca parte din bursă; totuşi programul nu garantează că bursa va acoperi parţial sau total taxele de studii ale aplicantului selectat;
  • Bursele nu se acordă automat pentru următorul an academic; bursierii pot aplica pentru reînscriere şi pentru a participa din nou în competiţie pentru fiecare ciclu de burse (an academic) pentru care doresc sprijin de la REF SP;

POLITICA BENEFICIILOR CUMULATIVE

Aplicanţii care vor primi bursă academică, de studii, socială sau orice alt tip de bursă /stipendiu sau beneficii (de ex. loc în cămin sau cantină) de la instituţii de stat (Ministerul Educaţiei, universităţi, etc.) sau de la o entitate internaţională şi/ sau privată pe parcursul anului universitar 2015-2016 au obligaţia de a notifica Coordonatorul naţional REF SP în scris din momentul în care primesc confirmarea de la partea terţă respectivă. Notificarea trebuie să includă detalii precum numele complet al entităţii care funizează beneficial, suma/ natura sprijinului, perioada pe care acesta se va oferi precum şi scopul.

Important: în cazul în care aplicanţii nu notifică prompt Coordonatorul Naţional despre faptul că beneficiază de bursă(e) sau suport alternativ va duce la descalificarea aplicanţilor din Programul de Burse REF şi din ciclurile de burse viitoare, precum şi la obligaţia de a returna suma primită de la REF SP în anul academic respectiv.

CONFLICT DE INTERESE

Aplicanţii care sunt beneficiari full-time în programe academice fără grad sau în programe de dezvoltare profesională în 2015-2016 prin care beneficiază de suport financiar nu sunt eligibili pentru bursa REF în anul academic 2015-2016.

Aplicanţii care în anul academic 2015-2016 vor fi angajaţi ai REF, ai Fundaţiilor pentru o Societate Deschisă (OSF) sau ai fundaţiilor naţionale din Reţeaua Fundaţiilor Soros (Soros Foundations Network- SFN), precum şi cei care, în anul academic 2015-2016, vor lucra în proiecte finanţate de REF sau care vor primi onorarii (consultanţă, fellowship etc.) din partea REF sau entităţi menţionate mai sus sunt eligibili pentru programul de burse REF SP pentru anul academic respective (2015-2016) numai dacă suma totală în anul academic respective nu depăşeşte 400 EUR.

Important: în cazul în care aplicanţii nu notifică prompt Coordonatorul Naţional despre faptul că beneficiază de bursă(e) sau suport alternativ va duce la descalificarea aplicanţilor din Programul de Burse REF şi din ciclurile de burse viitoare, precum şi la obligaţia de a returna suma primită de la REF SP în anul academic respectiv.

2. CRITERII DE ELIGIBILITATE                                                                                                                                                    

(salt la începutul paginii)

Criteriile de eligibilitate ale programului de burse REF stabilesc standarde, conform cărora sunt evaluate performanţa şi calificările aplicanţilor. Formularele de aplicare transmise cu succes sunt evaluate în funcţie de criteriile de eligibilitate. Aplicanţii care nu corespund criteriilor de eligibilitate sunt excluşi din competiţia academică a programului.

Pentru a fi eligibili să aplice pentru bursa LHP, aplicanţii trebuie să:

  • Se declare public ca fiind de etnie romă;
  • Fie admis (sau să urmeze să fie admis) la o instituţie de învăţământ (universitate sau colegiu vocaţional) acreditată de stat în ţara de origine sau de rezidenţă în anul academic 2015-2016;
  • Persoanele care urmeaza să se înscrie la o instituţie de învăţământ (universitate sau colegiu cu învăţământ mediu de specialitate) în anul academic 2015-2016, dar nu sunt înmatriculate în momentul aplicării, sunt eligibile; vă rugăm să aveţi în vedere că ţara de origine sau de rezidenţă trebuie să fie una din următoarele: Moldova, Rusia şi Ucraina;
  • Urmeze studii pentru obţinerea unei diplome de studii vocaţionale (academice/medii de specialitate), de licenţă, master sau doctorat; vă atragem atenţia că până la 10 % din bursele disponibile vor for oferite pentru studii medii de specialitate;
  • Trimită Formularul Online de Aplicare (FOA) complet până la termenul-limită stabilit de program;
  • Completeze în Formularul Online de Aplicare (FOA) Scrisoarea de Motivaţie bazată pe realizările academice, care să exprime obiectivele academice şi care să evidenţieze angajamentul şi motivaţia pentru studiu în cadrul gradului academic urmat;
  • Completeze în Formularul Online de Aplicare (FOA) eseul conformitate în cu instrucțiunile specificate FOA;
  • Anexeze în Formularul Online de Aplicare (FOA)  un certificate academic oficial (după cum este menţionat aici); studenţii la doctorat trebuie să trimită un raport de progres emis de supervisorul lor;
  • Anexeze în Formularul Online de Aplicare (FOA) cel puţin o scrisoare de recomandare detaliată, informativă şi relevant scrisă în mod special pentru aplicarea la REF SP (după cum este menţionat aici), care să descrie performanţa academică a aplicantului şi/sau activităţile sale extracuriculare, atât cele adresate comunităţii rome, cât şi cele de alt tip; scrisoarea de recomandare trebuie să fie recentă şi să reflecte asupra aspectelor mai sus menţionate dar recente/ curente; Scrisoarea de recomandare trebuie să fie completată în baza modelului de scrisoare de recomandare REF SP disponibil aici.

– Este obligatoriu ca cel puţin una dintre scrisorile de recomandare să fie scrisă de o organizaţie/ fundaţie romă înregistrată oficial în ţara respectivă;

  • REF SP înțelege că unii aplicanți, în special cei care sunt în primii ani de studii vocationale sau universitare (de licență) poate încă nu sunt familiarizați cu lucrul în organizațiile și / sau în comunitățile de romi. În astfel de cazuri, o scrisoare de recomandare eliberată de o organizație roma poate fi axată pe participarea aplicantului la unele activități stabilite de comun acord, care vor avea loc pe parcursul anului academic 2015-2016, atunci cind aplicantul ar putea fi beneficiar REF SP.
  • Dovedească, până la termenul-limită stabilit pentru etapa a doua a programului, înmatricularea la studii universitare sau vocaţionale în cadrul unei universităţi acreditate în ţara de origine sau de rezidenţă a aplicantului (una din ţările programului), prin trimiterea prin Sistemul Online de Aplicare (SOA) a unui certificate de înmatriculare în anul academic 2015-2016 (după cum este menţionat aici);
  • Aplicanţii care sunt beneficiari full-time în programe academice fără grad sau în programe de dezvoltare profesională în 2015-2016 prin care beneficiază de suport financiar nu sunt eligibili pentru bursa REF în anul academic 2015-2016.

Nota 1: Stundeţii la studii cu frecvenţă redusă sunt eligibili să aplice la LHP doar dacă studiază pentru master sau doctorat sau un program echivalent.

Note 2: Aplicanţilor ce se vor înscrie în anul 1 (orice ciclu universitar) li se poate solicita să participe la un interviu individual. Mai jos găsiţi detalii despre interviu.

Nota 3: Studenţii la studii fără frecvenţă nu sunt eligibili pentru bursă prin nicio schemă REF SP.

Nota 4: REF SP acceptă și consideră eligibile doar acele aplicații care își vor continua studiile pentru nivelul următor. Exemplu: dacă un aplicant a obţinut deja o diplomă de masterat pentru care el/ ea a primit bursa REF SP şi aplică din nou pentru această bursă, poate aplica doar cu condiţia de a studia la un nivel superior decît cel absolvit, în acest caz Doctorat / studii de doctorat. Exemple neeligibile ar fi: absolvenți ai studiilor de doctorat care solicită bursa pentru studii de masterat / licență, sau absolvenți de studii universitare de masterat care aplică pentru un al doilea program de masterat, sau pentru studii de licență.

3. CRITERIILE DE SELECŢIE                                                                                                                                                        

(salt la începutul paginii)

Criteriile de selecţie pentru schemele de bursă REF iau în considerare calitatea informaţiei şi a documentelor transmise. Aplicanţii trebuie să încerce să corespundă criteriilor de selecţie şi să prezinte un formular de aplicare competitiv şi materiale adecvate şi relevante.

LIPSA DE ONESTITATE ACADEMICĂ

Plagiatul este însușirea ilegală a limbajului, gândurilor, ideilor sau expresiilor unui alt autor precum și reprezentarea lor ca lucrări originale proprii. REF SP consideră plagiatul lipsă de onestitate academică și o încălcare a valorilor și principiilor programului. Prin urmare, aplicaţiile în care vor fi detectate plagiat și / sau auto-plagiat vor fi descalificate din concurs.

În timp ce la completarea aplicaţiei, în special a scrisorii de motivaţie și a eseului pe problemele romilor, solicitantului i se permite să utilizeze în mod limitat citate, asigurându-se că sursa originală este menționată în mod corespunzător și că citatul nu este considerat ca fiind parte din cerința minimă de cuvinte.

Auto-plagiatul reprezintă reutilizarea unor porțiuni semnificative, identice sau aproape identice din aplicații pentru schemele REF SP din trecut. În mod similar cu situația de plagiat, auto-plagiatul va duce la descalificarea din concurs.

Vă rugăm să rețineți că, pe lângă verificarea efectuată de către personalul REF SP și de către ONS, programul poate face uz de software anti-plagiat pentru a detecta cazurile de plagiat în aplicații.

Mai mult decât atât, în conformitate cu politicile și procedurile REF SP, solicitanții găsiţi responsabili de trimiterea de documente falsificate nu vor fi luaţi în considerare pentru REF SP și pentru niciunul dintre programele finanțate de REF pe viitor. Orice alte cazuri de lipsă de onestitate academică referitoare la procesul de aplicare REF SP și în timpul perioadei de contract (cum ar fi furnizarea de date şi informaţii false / falsificate, încercările de dare de mită, etc.), vor duce, de asemenea, la descalificarea din program.

Pe parcursul ultimilor doi ani academici (2013-2014 si 2014-2015) din aprox. 2000 de aplicanți per an, 88 au fost descalificaţi pentru lipsă de onestitate academică, în timp ce 57 de candidați au avut scorul de evaluare globală scăzut substanțial din acest motiv, ceea ce a redus semnificativ șansele lor în competiţie. Bucurându-ne în același timp să observăm că doar o minoritate de studenţi a fost identificată în această situație, atragem atenția tuturor aplicanților la acest aspect important al formularului online de aplicare.

În cazul cererilor de calitate comparabilă, se va acorda prioritate candidaților care nu au obținut o diplomă de învățământ superior cu sprijinul financiar REF SP.

Exemplu: dacă studentul A a obţinut deja o diplomă de licență pentru care el/ ea a primit bursă REF SP și aplică pentru sprijin financiar pentru a studia la master, în timp ce studentul B aplică pentru sprijin REF SP pentru a studia la master pentru prima dată, va fi preferat studentul B.

Lista criteriilor, informaţii specifice şi ponderea fiecărui criteriu pentru calcularea punctajului final al aplicaţiei sunt menţionate în grila de evaluare de mai jos:

GRILĂ DE EVALUARE

Criterii

Informaţii pentru evaluare

Valoarea din punctajul total

(1). pentru aplicanţii reînscrişi în cadrul aceluiaşi nivel academic

(2). pentru aplicanţii noi

(2a).  anul I

(2b). ceilalţi ani

1. Media academică (GPA)

Valoarea mediei academice calculată în conformitate cu documentele solicitate.

Detalii cu privire la modul în care programul va calcula media academică pentru concurs sunt disponibile aici.

35%

40%

42.5%

2. Obiective academice- Scrisoarea de motivaţie

  • Stil şi cursivitate în scris;
  • Comprehensibilitate și coerență a ideilor și informațiilor exprimate;
  • Abilitatea de a articula obiective academice solide;
  • Angajamentul și motivația de a studia;
  • Progresul academic și realizările din anul (ii) precedent (i), dacă este aplicant  reînscris în competiţie.

15%

15%

20%

3. Eseul privind problematica romă

  • Demonstrarea ideilor și opiniilor care decurg din experiențele personale și implicarea în activități legate de romi.
  • Comprehensibilitatea și coerența ideilor și a informațiilor exprimate;
  • Abilitatea de a articula idei și argumente solide;
  • Conștientizarea și cunoașterea problemelor romilor;
  • Stil şi cursivitate în scris.

15%

15%

20%

4. Activităţi extra-curiculare

  • Participarea la seminarii academice, conferințe, ateliere de lucru, școli de vară, și/ sau concursuri; și/ sau
  • Participarea la activități, inițiative, proiecte și evenimente de voluntariat legate de romi.
  • Participarea la activități, inițiative, proiecte și evenimente legate de romi bazate pe contract de muncă.

7.5%

7.5%

10%

5. Scrisoarea de recomandare

  • Nivelul de abilități personale și calitățile persoanei recomandate, evidenţiat prin experiența practică;
  • detalii relevante cu privire la realizările academice ale candidaților;
  • Implicarea în activități legate de romi.

7.5%

7.5%

7.5%

6. Interviu/ puncte bonus pentru reînscriere

  • Performanță la interviu pe baza criteriilor stabilite (pentru acei candidați invitați la interviu).

20%

(puncte bonus)

15% (interviu)

0%

Categorii de aplicanţi:

Pentru selecţie, programul clasifică aplicanţii în două grupe: aplicanţi reînscrişi şi aplicanţi noi.

(1). Aplicanţi reînscrişi – studenţi care au primit bursa REF pentru anul(ii) universitar(i) anterior(i) şi care aplică pentru reînnoirea bursei pentru acelaşi nivel academic (vocaţional, licenţă, masterat, doctorat).

(2). Aplicanţi noi dintre care:

(2a). Aplicanţi în anul I– cei care vor studia în anul I al unui anumit nivel academic (de ex. anul I studii medii de specialitate, anul I de licenţă, anul I de master, anul I de doctorat).

– Studenţii care au primit bursă REF pentru o diplomă la un nivel anterior şi aplică pentru bursă REF pentru un nivel academic mai înalt intră de asemenea în această categorie (de ex. beneficiar REF SP cu bursă la licenţă care aplică pentru anul I la master).

(2b). Aplicanţi din ceilalţi ani– cei care vor studia în anul 2 sau mai sus şi care nu au beneficiat înainte de bursă REF în cadrul aceluiaşi nivel academic. 

Pentru fiecare an academic, numărul total de burse LHP este determinat de fondurile disponibile în cadrul REF SP. Numărul de burse alocat pentru fiecare ţară a programului  este determinat de următorii factori:

  • cererea de burse exprimată în anii anteriori, măsurată prin numărul aplicaţiilor;
  • existenţa unor programe alternative de burse în ţara respectivă, precum şi existenţa unor scheme de împrumuturi pentru studenţi; şi
  • raportul estimativ al populaţiei rome din fiecare ţară faţă de totalul populaţiei rome în cele 3 ţări.

4. MECANISMUL DE LUARE A DECIZIEI                                                                                                                                       

(salt la începutul paginii)

VERIFICAREA ELIGIBILITĂŢII

REF SP este responsabil pe durata procesului de selecţie doar pentru verificarea eligibilităţii, realizată de coordonatorii naţionali. În plus, responsabilitatea REF SP este să se asigure că mecanismul şi criteriile stabilite sunt înţelese şi utilizate corespunzator de către părţile relevante, după cum este explicat mai jos.

EVALUAREA

Evaluarea aplicaţiilor este realizată de o Comisie Naţională de Selecţie (National Selection Board- NSB). Membrii NSB sunt selectaţi printr-o competiţie deschisă şi fac parte din comisie pe o durată între 3 şi 5 ani. Programul îşi propune să selecteze reprezentanţi din mediul academic şi din comunitatea romă pentru poziţiile NSB din toate ţările programului.

5. PROCESUL DE SELECŢIE                                                                                                                                                         

(salt la începutul paginii)

Procesul de selecţie constă în o serie de etape şi nivele după cum este explicat mai jos.

Pasul 1 – Verificarea eligibilităţii

Se verifică dacă sunt respectate cerinţele în ce priveşte criteriile de eligibilitate ale programului. Acest pas presupune verificarea tehnică (de către personalul REF SP), cu accent pe caracterul complet şi adecvat al fiecărui formular de aplicare.

Pasul 2 – Evaluarea formularului de aplicare

Evaluarea este efectuată de către Comisia Naţională de Selecţie a REF SP în fiecare ţară a programului. Membrii NSB analizează independent şi unul câte unul formularele de aplicare transmise şi punctează fiecare formular conform unui set de criterii prestabilit. După aceea, sistemul clasifică toate aplicaţiile în funcţie de punctaj, în ordine descrescătoare, de la cel mai mare la cel mai mic.  Pe baza sistemului de ierarhizare şi a poziţiei pe care aplicanţii o ocupă în listă, aceştia ajung pe lista semi-finaliştilor (pe lista celor acceptaţi condiţionat sau pe lista de aşteptare) sau sunt respinşi.

Pasul 3 –Interviurile individuale

Desfăşurarea interviurilor individuale cu aplicanţii din anul I, cei care vor studia în primul an academic al nivelului (studii medii de specialitate, licenţă, master şi doctorat) în 2015-2016. Aplicanţii din anul I vor fi invitaţi să participe la un interviu obligatoriu cu membrii NSB în fiecare ţară a programului. După interviuri, se actualizează clasamentul candidaţilor şi clasificarea aplicanţilor în “lista celor acceptaţi condiţionat” şi “lista de aşteptare” în fiecare ţară a programului.

Notă: Aplicanţii invitaţi care nu se prezintă la interviu nu vor fi luaţi în considerare pentru procesul ulterior de selecţie.

Notificarea pentru interviurile individuale, precum şi locaţia, vor fi transmise aplicanţilor vizaţi pe e-mail de către Coordonatorii Naţionali ai programului. Costurile de transport implicate de prezenţa la interviu vor fi acoperite de REF SP.

Pasul 4 – Transmiterea certificatului de înmatriculare (anul academic 2015-2016)

Atât aplicanţii acceptaţi condiţional cât şi cei de pe lista de aşteptare trebuie să transmită până la termenul-limită stabilit un certificate oficial şi valid de înmatriculare care să ateste că sunt înscrişi într-un program academic eligibil.

Pe lângă certificatul de înmatriculare, la această etapă va fi obligatoriu pentru aplicanţi să transmit informaţii despre bursele/ stipendiile academice, de studii, sociale sau de orice alt tip sau beneficii (de ex. loc în cămin sau cantine) de la instituţiile de stat (Ministerul Educaţiei, universităţi, etc.) sau de la entităţi intenaţionale şi/ sau private pe care le vor primi în anul academic 2015-2016 (vezi secţiunea de mai sus despre politica asupra beneficiilor cumulative).

Pasul 5 – Finalizarea procesului de selecţie

După închierea paşilor menţionaţi mai sus, programul reanalizează listele candidaţilor acceptaţi condiţional şi a celor de pe lista de aşteptare pentru a determina listele finale de beneficiari. Candidaţii semi-finalişti care au fost clasaţi pe lista celor “acceptaţi condiţionat” şi care au transmis un certificate de înmatriculare adecvat până la termenul-limită devin beneficiari ai programului. Candidaţii din aceeaşi categorie care nu au transmis certificatul de înmatriculare corespunzător până la termenul-limită sunt respinşi şi înlocuiţi automat de către sistem cu aplicanţi de pe lista de aşteptare.

6. COMUNICAREA REZULTATELOR SELECŢIEI                                                                                                                             

(salt la începutul paginii)

Programul comunică aplicanţilor rezultatele procesului de selecţie la e-mailul pe care aplicanţii l-au înregistrat în conturilor lor din sistemul de aplicare online, în 2 momente:

  • Primul, după Pasul 3 menţionat mai sus (sfârşitul lui iulie – august) când aplicanţii vor primi fie o Scrisoare de respingere oficială cu menţionarea motivelor pentru respingere, fie o Scrisoare de notificare, conţinând instrucţiuni despre următorii paşi pe care trebuie să îi parcurgă candidatul pentru a rămâne în competiţie;
  • Al doilea, după Pasul 5 menţionat mai sus (sfârşitul lui octombrie – noiembrie) când aplicanţii vor primi fie o Scrisoare de respingere oficială cu motivele exacte ale respingerii, fie o Scrisoare de acceptare.

Mecanismul de contestaţie

Aplicanţii pot contesta decizia Comisiei Naţionale de Selecţie în termen de o lună din momentul în care au primit rezultatul selecţiei din partea programului. Contestaţile trebuie trimise către REF SP pe adresa: REFSP_contestations@romaeducationfund.org

Vă rugăm să folosiţi această adresă de email doar pentru contestaţii privind rezultatul selecţiei. Pentru alte solicitări, vă rugăm să contactaţi Coordonatorul Naţional.

REF SP categorizează contestaţiile şi ia o decizie. În funcţie de natura contestaţiilor, REF SP poate decide să transmită contestaţiile către Ombudsman-ul Programului de Burse, care revizuieşte cazurile individuale de contestaţie pe baza materialelor şi a dovezilor oferite de aplicanţi, de Program, NSB sau ISB.

7. ETAPELE DE APLICARE ŞI TERMENELE LIMITĂ                                                                                                                      

(salt la începutul paginii)

Pentru a fi luaţi în considerare pentru bursă în anul academic 2015-2016, aplicanţii trebuie să respecte termenele-limită pentru

Etapa 1 – termenul-limită pentru transmiterea aplicaţiei pentru fiecare ţară şi pentru fiecare schemă (unde este cazul), şi pentru

Etapa 2 – transmiterea certificatului de înmatriculare şi, dacă este cazul, al unei adeverinţe privind taxa de şcolarizare, după cum este detaliat mai jos.

Etapa 1 – transmiterea aplicaţiei

  • Termenul-limită pentru transmiterea aplicaţiilor este 15 mai 2015.

Important

Formularul Online de Aplicare (FOA) trebuie completat în întregime; aplicanţii trebuie să furnizeze toate informaţiile şi documentele solicitate.

Notă: înainte de a începe procesul de aplicare va sugerăm să:

– să citiți cu atenție instrucțiunile de aplicare înainte de a merge la formularul online de aplicare;

– începeți completarea formularului online de aplicare cât mai curând posibil, înainte de expirarea termenului limită.

Scrisoarea(ile) de Recomandare:

Este obligatoriu ca cel puţin una dintre scrisorile de recomandare să fie scrisă de o organizaţie/ fundaţie romă înregistrată în ţara respectivă.

Scrisorile de recomandare trebuie scrise utilizând modelul de scrisoare de recomandare REF SP (disponibil aici), după care trebuie scanate şi încărcate în Formularul Online de Aplicare (FOA) şi trebuie să îndeplinească cerințele de mai jos:

  • Să fie scrisă recent (în ultimele 3 luni) de o persoană care poate oferi  comentarii şi observaţii relevante despre realizările academice sau profesionale ale aplicantului şi/ sau despre implicarea sa în activităţi adresate comunităţii rome, cum ar fi un profesor universitar, superiorul de la locul de muncă şi/ sau un lider de ONG.
  • Să fie detaliată, infromativă, relevant şi scrisă în mod specific pentru aplicaţia la REF SP; scrisoarea de recomandare trebuie să conţină o dată, semnătura originală şi ştampilă (dacă este cazul);
  • Să descrie performanța academică recentă/ curentă a aplicantului şi/ sau activitățile sale extra-curriculare, atat cele legate de romi cât şi cele legate de non-romi, să fie actualizate și să reflecte aspectele recente/ actuale menționate;
  • Scrisoarea de recomandare NU poate fi scrisă de o rudă sau de un prieten al aplicantului, de către o persoană care a aplicat la bursele REF pentru anul academic 2015-2016, de un membru al Comisiei Naţionale de Selecţie sau care este actual beneficiar al unei burse REF;
  • Studenţii care aplică pentru oricare din schemele de bursă REF nu pot redacta o scrisoare de recomandare pentru alţi aplicanţi.

Vă rugăm să transmiteţi instrucțiunile de mai sus persoanei care vă recomandă. Scrisorile de recomandare care nu vor urmări îndeaproape cerinţele specificate mai sus, sau care vor fi certificate simple de înscriere într-o instituție academică, sau de muncă, etc., nu vor fi luate în considerare.

Certificat academic (conţinând media academică – GPA, dacă posibil) trebuie scanat şi încărcat ca ataşament în formularul de aplicare online şi trebuie să:

  • fie un certificat academic oficial pentru ultimul an universitar încheiat. Mai mult, aplicanţii care studiau în anul academic 2014-2015 trebuie să transmită certificatul academic pentru semestrul I din anul academic 2014-2015;
  • conţină lista completă a examenelor obligatorii precum şi rezultatele obţinute (note sau dacă fost trecute sau sunt restante/ amânate sau studentul nu s-a prezentat la examen, etc.). Aplicaţiile cu certificate academice inadcvate nu sunt eligibile;
  • dacă aplicantul nu a fost înmatriculat în anul şcolar/ academic 2014-2015, el/ ea trebuie să transmită copii valide al celui mai recent certificat academic şi diploma. Doctoranzii trebuie să transmită ultimul raport de progres de la supraveghetorii lor împreună cu ultima foaie matricolă;
  • poarte ştampila originală a universităţii şi semnătura reprezentantului universităţii.

Notăîn cazul în care aplicanţii întâlnesc dificultăţi – în baza unor motive obiective – în obţinerea şi furnizarea unui certificate academic conform celor menţionate mai sus, trebuie să contacteze, înainte de termenul-limităCoordonatorul Naţional.

Regulamentul SP de calculare a mediei notelor poate fi accessat aici.

Buletinul de Identitate trebuie scanat şi încărcat ca ataşament în FOA şi trebuie să:

  • fie lizibil şi să fie copiat faţă-verso.

Etapa 2 – Transmiterea certificatului de înmatriculare

Termen-limită: până pe 15 septembrie 2015

Important

  • Certificatul oficial de înmatriculare – trebuie scanat şi încărcat ca ataşament în formularul online de aplicare şi trebuie să:
    • fie o un certificate de înmatriculare eliberat de universitatea aplicantului care să ateste că acesta este înscris în anul academic 2015-2016;
    • conţină numele complet al aplicantului, anul de studiu, numele universităţii, al facultăţii, departamentul, specializarea şi modul de studiu (la zi, fără frecvenţă, la distanţă etc.) şi să indice dacă anul academic cuprinde unul sau două semestre sau trei semestre;
    • nu conţină modificări decât dacă sunt însoţite de semnătura şi stampila emitentului.

Adeverinţa privind taxa de şcolarizare – trebuie scanată şi încărcată ca ataşament în formularul online de aplicare şi trebuie să:

  • fie o adeverinţă originală cu taxa de şcolarizare care să menţioneze taxa de şcolarizare pentru întregul an academic 2015-2016; taxa de şcolarizare poate fi menţionată pe certificatul de înmatriculare cu o ştampilă adiţională lângă suma indicată.

*Nota: REF SP își rezervă dreptul de a accepta înregistrări tardive (din motive întemeiate) doar în cazul în care studiile înceap înainte de finele anului 2015.

Important: Solicitanții sunt rugați să citească cu atenție cerințele și instrucţiunile specifice ale Programului, în scopul de a fi în măsură să înțeleagă sarcina și a asigura conformitatea și completarea formularului online de aplicare (OAF). Vă rugăm să contactați Coordonatorul Naţional numai în cazul în care aveţi nevoie de clarificări care nu se regăsesc în instrucţiunile de aplicare.

Vă rugăm să reţineţi că este obligatoriu să completaţi şi să parcurgeţi următorii paşi în succesiunea lor logică.  PASUL 1: Informaţii personale; PASUL 2: Sondajul statistic şi PASUL 3: Accesaţi lista de aplicaţii, selectaţi-o pe cea aleasă şi completaţi-o.

Vă rugăm să fiţi conştienţi de faptul că puteţi transmite formularul de aplicare online (OAF), numai în cazul în care acesta este complet finalizat, şi PAŞII 1 şi 2 sunt complet finalizaţi de asemenea.

Reiterând angajamentul REF SP de a sprijini tinerii romi în efortul lor de a urmări învăţământ superior, aşteptăm cu nerăbdare să primim aplicaţia dumneavoastră!

Notă: REF îşi rezervă dreptul de a refuza furnizarea de sprijin pentru orice aplicant al cărui comportament şi/ sau afiliere cu grupuri sau alte entităţi ale căror obiective şi activităţi sunt incompatibile cu valorile şi principiile promovate de Fondul de Educaţie pentru Romi precum şi cu obiectivele sale.

Accesaţi Sistemul Online de Aplicaţie

8. COMPONENTE SUPLIMENTARE ALE PROGRAMULUI                                                                                                                 

(salt la începutul paginii)

Bursierii Programului LHP, pe linga participarea in Programul de baza, mai beneficiaza si de posibilitatea de a participa in o serie de activitati menite sa faciliteze dezvoltarea academica si profesionala a acestora. Activitatile sunt enumerate mai jos.

LHP / Stagiu International

Toti beneficiarii Programului LHP din anul academic 2014-2015, precum si beneficiarii bursei LHP care au absolvit Programul in unul din ultimii 5 ani, sunt eligibili sa aplice pentru granturi suplimentare in vederea participarii in stagii internationale. Programul va oferi maxim 3 burse pentru stagii internationale pentru anul academic 2014-2015. Valoarea fiecarui Grant nu va depasi 1300 EUR. Grantul va acoperi cheltuielile de trai, pentru o perioada de maxim 3 luni, ale participantului in stagiu international. Granturile in cauza sunt oferite in baza competitiva, distribuirea acestora fiind proportionala pe tarile participante in Program. Desi nu exista restrictii in vederea perioadei de stagiu (poate fi oricare pe parcursul anului), aplicantul va trebui sa demonstreze ca aceasta nu intra in conflict cu oricare dintre angajamentele sale academice. Informatii suplimentare cu referire la aplicare si procesul de selectie pot fi accesate aici. Termenul-limita de aplicare pentru anul academic curent: 22 iunie 2015.

LHP / Granturi pentru Proiecte Mici

Toti beneficiarii Programului LHP din anul academic 2014-2015, precum şi beneficiarii bursei LHP care au absolvit Programul în unul din ultimii 5 ani, sunt eligibili să aplice pentru granturi în vederea realizării de proiecte de scară mică, menite să susţină – la nivel local sau regional – comunitatea Romă. Programul va oferi pina la 4 burse similare pentru anul academic 2014-2015. Valoarea maxima a Grantului este  2.500 EUR. Se va da prioritate Proiectelor de Grant prezentate de echipe compuse din actuali şi foşti bursieri. Deşi nu există restricţii în vederea perioadei de proiect (poate fi oricare pe parcursul anului), aplicantul/-ţii va/vor trebui să demonstreze că realizarea acestuia nu intră în conflict cu oricare dintre angajamentele sale/lor academice. Informaţii suplimentare cu referire la aplicare şi procesul de selecţie pot fi accesate (aici). Termenul-limita de aplicare pentru anul academic curent: 20 iulie 2015

LHP / Cursuri de Limbi Straine

Toti beneficiarii Programului LHP din anul academic 2014-2015 sunt eligibili sa aplice pentru granturi suplimentare in vederea frecventarii cursurilor de limbi straine, oferite de scoli de limbi / alte institutii adecvate acreditate, din localitatea de resedinta a aplicantului. Programul va oferi maxim 30 burse similare pentru intregul Program. Valoarea Grantului: maxim 300 EUR per aplicant. In cazul in care cererea depaseste numarul de granturi disponibile, acestea sunt oferite in baza competitiva. Informatii suplimentare cu referire la aplicare si procesul de selectie pot fi accesate (aici).

LHP / Fondul de Dezvoltare Profesionala (PDF)

Toti beneficiarii Programului LHP din anul academic 2014-2015 sunt eligibili pentru a  aplica pentru granturi suplimentare in vederea obtinerii unui suport financiar pentru participarea in cadrul activitatilor extracuriculare in cadrul sau inafara tarii de origine. Programul considera eligibile pentru aceasta componenta urmatoarele tipuri de activitati: conferinte academice sau simpozioane, proiecte de cercetare, scoli de vara, sau programe de stagiu in interiorul tarii. Programul va oferi 5 granturi PDF pentru anul universitar 2014-2015, valoarea maxima per grant fiind de 800 EUR. Mai multe detalii despre procesul de aplicatie si selectie pot fi accesate aici.

Conferinta Anuala LHP

In fiecare vara Programul LHP organizeaza Conferinta Regionala a Studentilor, gazduita de una dintre tarile-participante in Program. Subiectul conferintei, precum si alte detalii relevante, vor fi postate aici, incepind cu mijlocul lunii mai 2015.

 Acceseaza Sistemul de Aplicare Online